0(0)

Demo – PRONUNȚIA LIMBII FRANCEZE (începători > intermediari)

  • Nivel curs: Începător > Intermediar
  • Categorii Limba Franceză
  • Durată 25m 38s
  • Ultima actualizare 2 iulie 2024

Despre curs

Ca să poți vorbi în limba franceză, ai nevoie să faci fraze. Iar frazele, ca să fie înțelese de nativi, trebuie să conțină trei ingrediente: PRONUNȚIE (să spui cuvintele corect), VOCABULAR (să cunoști cuvinte) și GRAMATICĂ (să legi cuvintele între ele în fraze). Acest program îți oferă tot ce trebuie să știi ca să pronunți corect în limba franceză: dacă vorbești deja, îți umple lacunele; dacă ești începător, îți pune baze pe toată viața. Modul de prezentare este vizual, iar lecțiile sunt însoțite de exemple și exerciții.

Despre instructor

Sunt Elena și iubesc limbile străine de la vârsta de 11 ani. Am urmat un liceu cu program intensiv de limba franceză, apoi Facultatea Litere la Iași (Italiană/Franceză), apoi un program de didactica limbii franceze la Universitatea din Lausanne și un master de lingvistică franceză la Universitatea din Geneva. Timp de 6 ani am predat franceza la Lausanne, în școli public și private, la nativi și la străini. Din 2008 predau italiana și franceza în România. Acum 10 ani am creat Centrul de Limbi Străine Easytalk, cu sediul la Camera de Comerț din Iași, care oferă cursuri de limbi străine la persoane fizice și corporații (Amazon este una dintre ele). În cursurile mele folosesc doar materiale create de mine și mă ghidez după niște principii simple care formează, împreună cu materialele, Metoda Easytalk. În centrul Metodei Easytalk se află imaginea – elementul cheie care simplifică, dă claritate și transformă limbile străine într-o joacă! În momentul de față pun la dispoziția tuturor iubitorilor de limbi străine canalul meu de youtube Easytalk Romania, cu lecții gratuite care pun bazele limbii italiene și franceze! Vorbesc 4 limbi străine (franceza, italiana, engleza și greaca) și sper ca într-o zi să le pot preda pe toate!
5.00 (3 evaluări)

19 Cursuri

40 cursanți

Gratuit