0(0)

VOCABULARUL LIMBII FRANCEZE (începători)

Despre curs

Ca să poți vorbi în limba franceză, ai nevoie să faci fraze. Iar frazele, ca să fie înțelese de nativi, trebuie să conțină trei ingrediente: PRONUNȚIE (să spui cuvintele corect), VOCABULAR (să cunoști cuvinte) și GRAMATICĂ (să legi cuvintele între ele în fraze). Acest program îți prezintă în mod succint, vizual și practic, VOCABULARUL de bază al limbii franceze, adică acele cuvinte absolut indispensabile în comunicarea de zi cu zi, pe care nu le poți evita și cu care se începe, efectiv, învățarea limbii franceze.

Descriere

Ce conține acest program?

  • Acest program îți oferă o ”hartă” a tuturor cuvintelor din limba franceză. Imaginează-ți o hartă a Franței, dar în loc de ”județe” sau ”departamente”, sunt reprezentate toate domeniile mari de comunicare din viața reală, acelea în care tu vei putea folosi limba franceză pe care o înveți.  
  • După ce am studiat îndelung posibilele situații de comunicare și le-am grupat pe categorii, am ajuns la un număr de 17 domenii de comunicare posibile (fiecare dintre ele conținând diverse situații sau contexte de comunicare);
  • Domeniile sunt numerotate pe hartă de la 1 la 17;
  • De ce am ales să reprezint vocabularul vizual, ca pe o hartă? Pentru ca tu să îți poți vedea progresul pe măsură ce avansezi : imediat ce înveți cuvintele cheie dintr-o categorie, poți ”bifa” efectiv  acel ”domeniu” pe hartă; iar acest lucru îți garantez că îți va da curaj😊;
  • Cuvintele sunt reprezentate în formă de imagini: în felul acesta le vezi, le auzi pronunțate de mine și, dacă vrei să completezi învățarea, le poți scrie pe unele din ele, ca să le înveți mai rapid; ca idee, acest curs este vizual în proporție de mai bine de 80%.
  • Unele lecții, pe lângă imagini, conțin și o listă cu alte  cuvinte și expresii utile din acel domeniu; 
  • Toate cuvintele și expresiile au fost selectate așa fel încât să îți ofere DOAR elementele indispensabile, adică acelea de care cu siguranță vei avea nevoie în comunicare;
  • Unele lecții, pe lângă imagini și cuvinte, sunt însoțite și de exerciții ; iar aceste exerciții au și o cheie pe care o verifici împreună cu mine. 
  • Programul conține 56 de lecții;
  • Durata înregistrărilor este de 5h30min, dar timpul de lucru pentru urmărirea lecțiilor și efectuarea exercițiilor  depinde  de tine (de timpul  și de energia pe care ești dispus să le investești): poți parcurge programul în trei zile, trei săptămâni sau trei luni😊;
  • Programul  conține un ghid audio prin care eu te însoțesc în tot procesul, de la început până la sfârșit (îți dau toate explicațiile necesare și rezolv cheia exercițiilor împreună cu tine).
  • Materialele folosite în acest program sunt creația mea, sunt protejate de legea dreptului autor și au fost concepute  din dorința mea de a da mai departe franceza așa cum o văd eu: simplă, vizuală și practică
  • ATENȚIE: Dacă ai achiziționat programul integral ”LIMBA FRANCEZĂ (începător > intermediar)”, NU este nevoie să mai cumperi acest program (programul mare îl include și pe acesta😊). 
  • Nu uita că după ce achiziționezi cursul, îți stau la dispoziție în fiecare lună cu o sesiune live în care poți să îmi pui orice întrebare! Este  suficient să îmi comunici intenția ta prin mail sau orice altă modalitate de contact și vei primi linkul de acces la sala Zoom în care va avea loc întâlnirea!

IMPORTANT: dacă dorești să vezi o lecție DEMO din acest program, apasă VEZI LEȚII DEMO în partea dreaptă.

Ce înveți în acest program?

Simplu: cuvinte utile pe care le vei folosi în conversații!

Mai precis:

  • afli care sunt cele mai uzuale cuvinte din fiecare domeniu de comunicare din viața reală;
  • asociezi cuvintele cu imagini ca să ți le amintești cu ușurință atunci când ai nevoie; 
  • înveți tehnici practice și  eficiente de asimilare a vocabularului (pe care le poți folosi și autodidact, după încheierea cursului) ;
  • știi ce cuvinte să cauți dacă dorești să îți construiești vocabularul de bază într-o altă limbă pe care o înveți😊!

Și acum hai să visăm …

Imaginează-ți că ești în Franța, în vacanță. Ți se face rău și decizi să mergi la o farmacie. O doamnă drăguță te întâmpină, îți zâmbește și te întreabă cu ce te poate ajuta. Îi spui că te simți rău și ai nevoie de un medicament. 

Te întreabă ce anume te doare, cum te doare și de când te simți rău. Îi răspunzi la toate întrebările și totul decurge perfect. Cuvintele îți vin ușor, nici tu nu știi de unde le scoți, iar doamna se uită la tine cu admirație. Înainte să îți dai seama, conversația a luat sfârșit, te îndrepți către ieșire, iar medicamentul miraculos este deja în mâna ta.

În timp ce ieși din farmacie, îți vine să sari în sus de bucurie:  ”Ce bine m-am descurcat în franceză și ce ușor a fost☺!”

Ți se pare greu să crezi că acela ești TU?

Să știi că nu e greu deloc. Ca să poți purta o conversație fluentă într-o farmacie, ai nevoie de  3 elemente simple: regulile de PRONUNȚIE ale limbii franceze (ca să pronunți corect), regulile logice de bază după care asamblezi cuvintele în fraze (GRAMATICA), și VOCABULARUL despre părțile corpului și  senzațiile fizice (domeniul 17 de pe ”harta” vocabularului, denumit ”Corp și sănătate”😊). 

Vrei să devii stăpân pe cuvintele cele mai uzuale din toate cele 17 domenii de comunicare?

Apasă AICI și convinge-te cât de ușor poți învăța cuvintele limbii franceze prin imagini

Nu știi dacă e pentru tine?

Hai să vedem: 

  • când vorbești în franceză, foarte greu îți găsești cuvintele;
  • de multe ori folosești un alt cuvânt în locul celui potrivit, iar nativul nu te înțelege;
  • când vezi că nu îți vin cuvintele, te blochezi;
  • nu ai nici timp, nici răbdare să cauți pe internet toate cuvintele de care ai nevoie în cele mai uzuale situații de comunicare;
  • îți este foarte greu să  înveți cuvinte în formă de listă;
  • ești dispus să înveți cuvinte noi, dar nu ai găsit încă metoda potrivită, rapidă fără bătăi de cap.

Dacă măcar trei din acest afirmații sunt adevărate pentru tine, îți garantez că acest curs te va ajuta!

Ce nu vei găsi nicăieri în altă parte?

  1. Vocabularul în formă de ”hartă” (care îți permite să vezi în orice moment ce ai învățat și ce îți mai rămâne);
  2. Cuvintele selectate îndelung, reduse la esențial și puse într-o singură imagine (așa încât timpul de învățare să fie cât mai scurt cu putință);
  3. Prezentarea simultană a vocabularului în cele 3 dimensiuni: vizuală (prin imagini), auditivă (prin ghidul audio) și chinestezică (prin activitățile de antrenament propuse ca și exerciții);

Încă nu ești convins?

Aruncă-te fără emoții😊!

Timp de 15 ani programele mele de franceză au ajuns la mai mult de 400 de cursanți. Iar VOCABULARUL a fost piatra de temelie pe care mi-am construit programele.

Vrei să-ți crești încrederea în tine stăpânind vocabularul limbii franceze?

Apasă AICI și hai să facem împreună primul pas 😃!


    Subiecte pentru acest curs

    56 Lecții5h 30m

    Vocabular

    NOTIUNI GENERALE – Harta vocabularului4:30
    NOTIUNI GENERALE – Numere17:06
    NOTIUNI GENERALE – Numere – Exercitiul 100:01:49
    NOTIUNI GENERALE – Numere – Exercitiul 1 CHEIE00:02:07
    NOTIUNI GENERALE – Date, zile, luni, anotimpuri00:00:00
    NOTIUNI GENERALE – Data – Exercitiul 100:01:44
    NOTIUNI GENERALE – Data – Exercitiul 1 CHEIE00:00:00
    NOTIUNI GENERALE – Ora00:14:56
    NOTIUNI GENERALE – Exprimarea timpului00:10:23
    NOTIUNI GENERALE – Exprimarea timpului Exercitiul 100:01:32
    NOTIUNI GENERALE – Exprimarea timpului Exercitiul 1 CHEIE00:00:00
    NOTIUNI GENERALE – Notiuni opuse00:00:00
    NOTIUNI GENERALE – Forme si culori00:06:36
    NOTIUNI GENERALE – Viata cotidiana00:05:21
    DESPRE MINE – Aspectul fizic00:09:38
    DESPRE MINE – Personalitatea00:14:11
    DESPRE MINE – Zodiile00:04:24
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 1. Fructe00:05:31
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 2. Legume00:03:50
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 3. Ingrediente00:02:35
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 4. Dulciuri00:04:04
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 5. Actiuni in bucatarie00:02:30
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 6. Obiecte din bucatarie00:02:29
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 7. Mic dejun00:02:06
    UNITATEA 1 – Alimentatie – Tema 8. Pranz si cina00:02:21
    UNITATEA 2 – Geografie, cultura – Tema 1. Tari si capitale00:00:00
    UNITATEA 2 – Geografie, cultura – Tema 2. Arte00:08:11
    UNITATEA 3 – Familie, relatii – Tema 1. Membrii familiei00:05:53
    UNITATEA 5 – Transport, circulatie – Tema 1. Mijloace de transport00:03:02
    UNITATEA 5 – Transport, circulatie – Tema 2. Localizare in spatiu00:00:00
    UNITATEA 6 – Internet, tehhnologie – Tema 1. Informatica00:04:17
    UNITATEA 6 – Internet, tehhnologie – Tema 2. Media00:03:23
    UNITATEA 7 – Vacanta, turism – Tema 1. Vacanta00:00:00
    UNITATEA 7 – Vacanta, turism – Tema 2. In oras00:03:54
    UNITATEA 8 – Munca, profesii, job – Tema 1. Obiecte de birou00:03:49
    UNITATEA 8 – Munca, profesii, job – Tema 2. Meserii00:03:02
    UNITATEA 8 – Munca, profesii, job – Tema 3. Vocabular business00:04:11
    UNITATEA 9 – Servicii publice – Tema 1. Posta, banca00:00:00
    UNITATEA 9 – Servicii publice – Tema 2. La politie00:03:35
    UNITATEA 10 – Vreme, natura, mediu – Tema 1. Copaci si flori00:00:00
    UNITATEA 10 – Vreme, natura, mediu – Tema 2. Pasari, insecte, pesti00:02:35
    UNITATEA 10 – Vreme, natura, mediu – Tema 3. Natura, vreme00:03:55
    UNITATEA 10 – Vreme, natura, mediu – Tema 4. Animale domestice00:04:49
    UNITATEA 10 – Vreme, natura, mediu – Tema 5. Animale salbatice00:02:53
    UNITATEA 11 – Cumparaturi – Tema 1. Cumparaturi00:18:52
    UNITATEA 12 – Educatie, scoala – Tema 1. Scoli00:06:38
    UNITATEA 13 – Imbracaminte, moda – Tema 1. Imbracaminte00:02:46
    UNITATEA 13 – Imbracaminte, moda – Tema 2. Incaltaminte si accesorii00:03:30
    UNITATEA 14 – Sport – Tema 1. Sporturi00:05:19
    UNITATEA 16 – Locuinta – Tema 1. Casa00:03:57
    UNITATEA 16 – Locuinta – Tema 2. Baia00:02:37
    UNITATEA 16 – Locuinta – Tema 3. Dormitorul00:02:42
    UNITATEA 16 – Locuinta – Tema 4. Sufrageria si holul00:02:23
    UNITATEA 17 – Corp si santate – Tema 1. Partile corpului00:04:02
    UNITATEA 17 – Corp si santate – Tema 2. Organele00:02:15
    UNITATEA 17 – Corp si santate – Tema 3. Starea de sanatate00:08:35

    Despre instructor

    Sunt Elena și iubesc limbile străine de la vârsta de 11 ani. Am urmat un liceu cu program intensiv de limba franceză, apoi Facultatea Litere la Iași (Italiană/Franceză), apoi un program de didactica limbii franceze la Universitatea din Lausanne și un master de lingvistică franceză la Universitatea din Geneva. Timp de 6 ani am predat franceza la Lausanne, în școli public și private, la nativi și la străini. Din 2008 predau italiana și franceza în România. Acum 10 ani am creat Centrul de Limbi Străine Easytalk, cu sediul la Camera de Comerț din Iași, care oferă cursuri de limbi străine la persoane fizice și corporații (Amazon este una dintre ele). În cursurile mele folosesc doar materiale create de mine și mă ghidez după niște principii simple care formează, împreună cu materialele, Metoda Easytalk. În centrul Metodei Easytalk se află imaginea – elementul cheie care simplifică, dă claritate și transformă limbile străine într-o joacă! În momentul de față pun la dispoziția tuturor iubitorilor de limbi străine canalul meu de youtube Easytalk Romania, cu lecții gratuite care pun bazele limbii italiene și franceze! Vorbesc 4 limbi străine (franceza, italiana, engleza și greaca) și sper ca într-o zi să le pot preda pe toate!
    5.00 (3 evaluări)

    19 Cursuri

    40 cursanți

    685,00 lei

    Materialul include

    • 56 video-uri
    • 5h30min de înregistrări
    • ghid audio
    • BONUS: 3 întâlniri live de o oră GRATUITE pentru întrebări, clarificări, exerciții 😊
    VEZI LECȚII DEMO