Limbile străine și “tolba lui Moș Crăciun” – 6 motive cheie pentru a învăța o limbă străină

Dacă ți-a trecut vreodată prin minte să înveți o limbă străină, dar nu ai reușit să transformi dorința în decizie, și apoi decizia într-un plan de acțiune,  cel mai probabil ți-a lipsit elementul cheie:   DE CE-ul investiției tale de timp și de energie.

Cu alte cuvinte, nu ai înțeles deplin beneficiile unei astfel de investiții și prin urmare nu ai avut suficientă energie ca prin acest DE CE interior să susții DORINȚA, DECIZIA și PLANUL!

Dacă încă nu ai abandonat ideea de a învăța o limbă și ești încă indecis să pornești la drum din lipsa unei motivații interioare care să te determine să faci PRIMUL PAS, aș vrea să te ajut, expunându-ți pe scurt câteva din cele mai importante beneficii ale învățării unei limbi străine. Aceste beneficii le-am observat direct, în experiența mea personală, dar în mod sigur mai sunt și altele despre care alți oameni (inclusiv tu) pot aduce mărturie!

  1. Primul motiv pentru care merită să înveți o limbă este că prin ea POȚI DOBÂNDI O MESERIE: dacă îți place să citești și  să scrii, dacă ești o persoană sociabilă și îți place să comunici cu  oamenii, dacă atunci când scrii te faci înțeles și atunci când vorbești ești coerent, clar și nu ți-e teamă că ceilalți vor râde de tine, dacă îți place să muncești autodidact și să te organizezi singur în munca pe care o faci, înseamnă că ai  toate datele naturale necesare pentru ca o limbă străină să devină pentru tine o profesie!

Mai precis:

Ești structurat? Ai  o minte clară și organizată? Ești meticulos și îți place să despici firul în patru? Te exprimi în fraze coerente și logice pe care oricine la poate înțelege? Atunci poți fi UN LINGVIST, UN CERCETĂTOR și UN TRADUCĂTOR bun, care poate oferi servicii de calitate și care poate câștiga bani din comercializarea profesionistă a acestor servicii. 

Ai un vocabular bogat? Ești expresiv în exprimare? Ceea ce spui sau scrii place altora sau îi convinge să adere la o idee sau să acționeze într-o anumită direcție? Atunci îți garantez că firmele se vor bate pentru tine să devii COPYRIGHT, să le scrii MESAJELE PUBLICITARE prin care să-și vândă produsele sau să le redactezi SCRISORILE DE VÂNZĂRI! Banii care se pot obține din acest sector de piață depășesc ca sumă toate celelalte profesii care au la bază cunoașterea profesională a unei limbi!

Ai spirit de sinteză? Vezi lucrurile de deasupra? Toate lucrurile ți se par simple și logice și tot la fel de simplu și de logic le poți explica și celorlalți? Înseamnă că ai un talent înnăscut pentru a fi profesor! Dacă la acest talent adaugi competențele lingvistice menționate mai sus, poți fi un profesor de limbi străine competent, eficient, solicitat și, evident, respectat și foarte bine plătit!

  1. Dacă abilitățile de mai sus nu sunt punctele tale forte și nici nu ți dorești să fii profesor, traducător, copyright sau lingvist, o limbă străină TE POATE PREGĂTI ÎN MESERIA PE CARE DEJA O AI! În zilele noastre, informațiile se schimbă uluitor de repede și pentru a rămâne competitivi  în orice domeniu profesional, trebuie să ne actualizăm în permanență bagajul de cunoștințe sau “colecția” de abilități practice. În aproape toate meseriile, informațiile cele mai prețioase se află în cărțile scrise în străinătate, din care numai o parte ajung să fie traduse la noi. Oamenii cei mai competenți și căutați sunt cei care culeg informațiile “proaspete”, imediat după apariție, și nu așteaptă popularizarea lor în masă. Cu alte cuvinte o limbă străină te ajută să te documentezi în domeniul tău de activitate, să devii mai informat, mai bun și, implicit, să fii cu un pas înaintea celorlalți!
  1. Dacă meseria pe care o ai nu necesită documentarea permanentă despre care am vorbit mai sus,  o limbă străină te poate ajuta SĂ GĂSEȘTI UN NOU JOB, mai precis UN POST PE SPECIALIZAREA TA într-o altă țară! Limbile străine din acest punct de vedere sunt o  oportunitate extraordinară: lumea de azi nu mai are granițe, cu competențele tale profesionale poți ajunge oriunde, cu condiția să poți vorbi limba care se vorbește în țara în care vrei să ajungi. Personal, am cunoscut medici extrem de competenți care fac în acest moment carieră în țările din Europa, care sunt împliniți uman, profesional și financiar și care ajută la rândul lor mulți oameni, dar care nu ar fi ajuns niciodată acolo dacă nu ar fi trecut prin procesul învățării unei limbi străine! Spunând toate aceste lucruri, nu încurajez românii să părăsească România, dar recomand tuturor, măcar pentru o perioadă de timp, experiența “internațională” a propriei profesii! Chiar și o bursă de studii Erasmus de câteva luni poate schimba definitiv “calibrul” profesional al tânărului care s-a format acolo! Personal, am trăit această experiență “internațională” a meseriei mele de profesor și pot spune cu certitudine că ceea ce AM, SUNT și FAC în acest moment este parțial rezultatul acestei experiențe!
  1. Dacă nici să mergi în străinătate nu te tentează, învățarea unei limbi străine are și pentru tine un beneficiu: TE AJUTĂ SĂ CUNOȘTI LUMEA! Cu mult timp în urmă am aflat un proverb care mi-a rămas în minte: câte limbi străine cunoști, de atâtea ori ești om! Am fost contrariată la început, neînțelegând ce anume vrea să spună această expresie: de foarte puțin timp însă am realizat care este sensul ei profund: o limbă străină îți deschide “ușile” spre alte culturi, spre alte moduri de a gândi și de a trăi; comunicând cu alți oameni, din alte culturi, evident, prin intermediul unei limbi străine, devenim mai deschiși, mai doritori să cunoaștem și să creștem. Personal, dragostea pentru cultura franceză și dorința de a cunoaște Franța și de a cunoaște oameni din acea cultură s-a născut DOAR pentru că învățasem câteva cuvinte  și câteva verbe într-o sală de curs dintr-o școala generală de la țară! Ce a devenit apoi această dorință – mi-a schimbat complet traseul biografic și profesional! Oricine învață o limbă, CHIAR ȘI FĂRĂ SĂ AIBĂ UN MOTIV SAU SCOP APARENT,  va descoperi la un moment dat că această limbă i-a deschis “o fereastră” spre lume și că într-un fel sau altul, viața i-a fost influențată, la un nivel sau la mai multe nivele în același timp.
  1. Dacă nu te tentează nici ideea de a cunoaște lumea, limbile străine au “un dar” și pentru tine: TE VOR AJUTA SĂ ÎȚI ÎNTĂREȘTI ÎNCREDEREA ÎN TINE! Ca orice lucru pe care îl reușim în viață (fie ca am învățat să conducem, să înotăm sau să schiem, fie că am absolvit o facultate, ne-am căsătorit cu persoana visată sau am obținut un job), învățarea unei limbi străine este și ea o performanță care “se sărbătorește”. Orice lucru reușit ne crește stima de sine, ne dovedește “că putem” și ne dă încredere în noi înșine. Dacă prin învățarea unei limbi străine am obținut și rezultate palpabile (avem un job mai bun, primim mai mulți bani, avem mai mulți prieteni, călătorim mai mult, etc.), încrederea noastră în noi poate face “salturi cuantice”
  1. Nu ai probleme cu încrederea în tine, sau dacă ai, le rezolvi prin alte mijloace? Și ție limbile străine îți rezervă ceva: ÎȚI DEZVOLTĂ CAPACITĂȚILE DE COMUNICARE și te ajută să socializezi mai ușor! Indiferent de profesie, nivel de cultură, etnie sau categorie socială, TOȚI avem nevoie de comunicare, iar o limbă străină ne antrenează acest “mușchi” în modul cel mai autentic: adică punându-ne în contact cu oameni diferiți, “străini”, care trăiesc, gândesc și vorbesc altfel decât noi. Dacă nu ești  o fire sociabilă, cu atât mai mult o limbă străină îți va fi de ajutor: te va împinge să îți depășești limita, “forțându-te” să te apropii de ceilalți prin “cuvânt”!

Dacă nici una din cele 6 beneficii nu te motivează să înveți o limbă străină,îl vom găsi pe al 7-lea, care în mod sigur te va prinde!

După cum ai înțeles, limba străină este “Moș Crăciun”: oricine, oricum și oriunde ai fi, are ceva pentru tine!

Dacă în tolba “Moșului” ai mai găsit și alte daruri despre care nu am vorbit, scrie-mi-le  te rog oriunde pe acest site: eu și mulți alți cititori ne vom bucura să le aflăm și să le dăm mai departe!

În următoarele articole vei afla DE CE ORICINE POATE ÎNVĂȚA O LIMBĂ și care sunt CELE ZECE MITURI DESPRE ÎNVĂȚAREA UNEI LIMBI STRĂINE!

Până atunci, îți mulțumesc că m-ai urmărit, SUCCES, INSPIRAȚIE și BUCURIE!

Leave A Comment

Votre adresse e-mail ne sera pas publiée. Les champs obligatoires sont indiqués avec *

Ce site utilise Akismet pour réduire les indésirables. En savoir plus sur comment les données de vos commentaires sont utilisées.