Testimoniale Easytalk

Cum au trăit cursanții experiența Easytalk
Play Video
Elena, a fost extraordinar! Nu știu când a trecut timpul, iar timpul trece repede doar atunci când faci ce îți place. Atitudinea pozitivă, calmul, structura și vocația ta recomandă. Mi-aș dori să îți fi fost elevă în școală. M-ai ajutat să înțeleg cum se scrie corect (gramatical /accentele) și cum să citesc corect (pronunția).

Mulțumesc pentru tot! Aș face din nou acest curs oricând, sau aș trece la nivelul următor, cu drag. Venisem cu gândul că urăsc franceza, iar tu ai reușit să îmi schimbi acest gând chiar din a doua zi de curs!

Mi-ai depășit așteptările. Am o altă viziune asupra acestei limbi acum.
Alexandra Lăpușneanu
Analist - Amazon
In cadrul unui program de dezvoltare profesională organizat la nivelul firmei S.C. Motexco S.R.L., o echipă de angajați au urmat, în perioada 8.12.2015 - 08.03.2016, cursurile de Limba Franceză predate de Elena Iftime, reprezentantă a Centrului Easytalk.

Cursurile au avut loc la sediul nostru, de doua ori pe săptămână, iar obiectivul final a fost ca toți participanții să poată folosi practic limba franceză în cadrul activităților firmei.

Modul în care a decurs programul de formare a făcut posibilă realizarea acestui obiectiv în timp record: s-a plecat de la abilitățile de vorbire și nu de la cunoștințele teoretice, s-au folosit în permanență jocuri și activități creative care au stimulat participarea cursanților la dialog, noțiunile de gramatică, lexic și pronunție fiind incluse în curs sub formă de scheme simple și ușor de înțeles.

La sfârșitul acestui program, fiecare participant a fost capabil să vorbească fluent despre sine și despre sarcinile jobului, știind să folosească limba ca pe un instrument practic și putând-o folosi autonom în îndeplinirea sarcinilor de serviciu.

Mai mult decât atât, mediul de învățare creat a fost plăcut, relaxant, încărcat de energie, Elena Iftime fiind o persoană comunicativă, pasionată de ceea ce face și dedicată misiunii de a face limbile străine mai accesibile și mai ușoare.

O recomand prin urmare cu căldură tuturor celor care doresc să învețe limbi străine.
Coman Ciprian
Director Executiv Motexco
Mă numesc Iftimie Vlad si sunt programator & team leader în cadrul firmei ATONPURPLE (Iași) – oficiu al companiei ATONPURPLE (Treviso, Italia).

În perioada februarie-mai 2013 am participat împreună cu colegii mei de lucru (în număr de 5) la un curs de limba taliană, nivelul începători, susținut de domnișoara Elena Iftime.

Lecțiile au avut loc săptămânal, în biroul firmei, cu o durată de două ore. Cursul a fost sugerat de corespondenții noștri din Italia și a avut ca scop fluidizarea comunicării cu ei.

Domnișoara Elena Iftime ne-a fost recomandată de centrul ”Excelentia”. Am fost și suntem mulțumiți de colaborarea realizată cu ea în perioada cursului. Este o persoană foarte energică, cumsecade și se cunoaște că iubește să predea, acest lucru a fost și un factor motivațional pentru noi ca studenți.

Fiecare sesiune trata un subiect de conversație nou, cu materiale aferente și o temă pentru acasă; cursurile s-au centrat pe abilitățile de comunicare orală și scrisă, iar materialul didactic era construit în jurul subiectelor de conversație și creștea progresiv în intensitate.

După terminarea celor 15 lecții, puteam citi, înțelege și exprima tot ce dorim în limba italiană, la un nivel net superior celui cu care am început.

Recomand cu căldură pe domnișoara Elena Iftime tuturor celor care doresc să învețe o limbă străină.
Iftimie Vlad
Team Leader ATONPURPLE
Play Video
Mă numesc Angeliki Mouzakiti și am fost profesor de limba greacă în cadrul Lectoratului de Neogreacă al Universității ”Alexandru Ion Cuza” din Iași.

În 2013 am avut ocazia să o cunosc pe Elena Iftime prin intermediul Centrului Easytalk pe care îl coordonează și care oferă cursuri de limbi străine pentru adulți. Am colaborat cu ea mai întâi pentru cursuri de limba română și apoi pentru cursuri de limba franceză.

Pot spune că experiența acestei colaborări a însemnat mult pentru mine, ca și străin care nu știam limba română, pentru că prin metoda ei am înțeles această limbă și am ajuns să o iubesc, să o înțeleg și să o vorbesc bine într-un timp relativ scurt. De asemenea, cursurile de limba franceză au fost o adevărat plăcere pentru mine!

Elena are un talent natural de a preda, de explica lucrurile complicate într-un mod simplu, structurat și clar. Este pasionată de predare, transmite pasiune și entuziasm cursanților ei și este foarte competentă!

O recomand tuturor celor care vor să învețe eficient o limbă străină!
Angeliki Mouzakiti
Lector de Neogreacă
Mă numesc Decebal Vasincu și sunt Asistent Universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, în cadrul facultății de Medicină Dentară - Disciplina Biofizică.

Din anul 2010, Universitatea noastră școlarizează studenți francofoni, iar cursurile de Biofizică trebuie predate în limba franceză. Pentru a mă ajuta în îndeplinirea acestei sarcini, am făcut apel la dna Elena Iftime, care coordonează Centrul Easytalk, și care mi-a fost recomandată ca un foarte bun profesor și cunoscător al limbii franceze.

Colaborarea noastră a durat 4 ani și a fost satisfăcătoare din toate punctele de vedere: datorită experienței de 6 ani dobândite în Elveția ca profesor, dna Iftime vorbește franceza ca un nativ, este foarte comunicativă cu studenții, are o prezență dinamică și plăcută și mă ajută să transmit eficient toate informațiile aferente disciplinei Biofizică.

Menționez că dna Iftime nu a predat, ci doar a tradus seminariile și cursurile mele, dar calitățile sale didactice sunt evidente și o recomandă ca pe un profesor talentat, pasionat și competent: explică fenomenele foarte clar și structurat, are un bagaj foarte vast de cuvinte care îi permite să exprime toate nuanțele necesare (foarte dificile de altfel) și mă ajută să am o comunicare autentică și eficientă cu cursanții.

O recomand cu căldură tuturor celor care vor să învețe o limbă străină!
Decebal Vasincu
Asist. Univ. Dr. U.M.F

Testimoniale angajați Amazon

Atitudinea a fost una magnifică, o înclinație extraordinară și o dedicare maximă. O abordare calmă, caldă și înțelegătoare. Mi-a plăcut enorm. Aș fi vrut să fac acest curs cu mult timp în urmă.
Confidențial
A fost un curs practic, vesel și plin cu toate instrumentele necesare învățării. Și am putut învăța o limbă de la un profesor frumos. Elena face să pară totul mai ușor.
Confidențial
A fost o lună foarte interesantă – o abordare pe care nu am mai întâlnit-o niciodată până acum.
Confidențial
DA. Recomand cu căldură. Cursul este foarte bine structurat, este făcut cu multă pasiune și dăruire, iar când toate acestea se unesc, rezultatul este unul frumos. Elena pune foarte multă pasiune și dragoste în ceea ce face, iar italiana și franceza sunt prietenele ei cele mai bune!
Condrea Samuel
M-au ajutat foarte mult Elena prin pasiunea pe care o pune în ceea ce face, se vede că este pasionată și foarte bine pregătită. De asemenea m-a ajutat faptul că a fost totul foarte bine organizat, totul a avut o continuitate, o logică și asta a fost foarte bine pentru mine ca și cursant. Totul a fost foarte antrenant, foarte captivant, așa cum ar trebui să fie orice curs pe care îl faci, și la școală mi s-ar părea ideal modul în care ai știut să dirijezi tot cursul.
Marinela Cristina
Ne-ai lăsat în elementul nostru să ne descoperim singuri, puțini profesori fac lucrul acesta. Cam toți încearcă să arate ”Eu sunt acela care dețin controlul”. La tine a fost oarecum altfel. ”De fapt voi sunteți cei care dețineți controlul” adică ”Voi vă descoperiți singuri”, ai fost cu noi, nu ai fost profesoara noastră…
Octavian Damoc
Mi-au plăcut structura, diversitatea, jocurile, modul ordonat și precis de a preda. Totul a fost ușor. Elena are o vocație și un spirit pozitiv care te face să îți placă.
Confidențial
Sincer, nu prea știam la ce să mă aștept. M-am temut că va fi dificil, plictisitor. Dimpotrivă, a fost distractiv, antrenant, plăcut, organizat. Mi-a plăcut enorm. Mi-aș fi dorit să nu se termine.
Confidențial
Nu a fost ca la cursul clasic din liceu sau facultate, unde venea cineva și dicta. Totul a fost punctat pe gândire. Să gândești, să gândești. În capul meu deja s-a format ”pătrat”, ”dreptunghi”. Asta este o noutate pentru mine. A fost singurul curs unde în învățat practic.
Octavian Damoc
Ce mi-a plăcut cel mai mult? Tabelele și graficele colorate. Jocurile. Relația între oameni. Plăcerea și entuziasmul cu care mă trezeam dimineața și cu care veneam dimineața la serviciu, deși nu sunt o persoană matinală. A fost un program lung dar scurt în același timp, motivant atât pe plan de italiană cât și pe plan personal, amuzant, plăcut, prietenos, fără un pic de teamă-stres de a spune ca nu ai înțeles. Mulțumesc!
Mirela Dîrvariu
Factorul uman ne-a ajutat foarte mult: chiar dacă tu au un bagaj de cunoștințe foarte mare, ai știut, spre deosebire de majoritatea profesorilor pe care i-am cunoscut, să cobori cumva la nivelul nostru și să încerci să transmiți informația așa încât s-o pricepem noi… Fișele au fost foarte bine structurate și ne rămân pentru totdeauna dacă mai avem vreo problemă pe viitor.
Codrin Prigoreanu
În primul rând mi-au plăcut foarte mult energia și atmosfera acestui curs, în fiecare dimineață Elena ne-a umplut cu energie. Apoi mi-a plăcut structurarea tuturor materialelor: sun perfect colorate, pe înțelesul fiecăruia. Să fiu sinceră, nu m-am așteptat ca acest curs să fie atât de antrenant, captivant, provocator și pot să spun că mi-a depăși așteptările.
Isabela Pușcașu
Am fost și la alte cursuri și acesta a fost pe departe cel mai fain!
Confidențial
Am învățat mai multă franceză decât în cei 8 ani din școală.
Confidențial
Cel mai mult am apreciat că din prima ne-ai spus să greșim! Ne-ai încurajat să greșim, lucru pe care nu l-am întâlnit nici în generală, nici în liceu, nici la facultate. Și asta mi-a dat o libertate de a mă exprima. Apoi am apreciat că nu ai fost genul acela de profesor care, deși puteai foarte ușor să pari superioară, ai ales să te cobori cumva la nivelul nostru, să ne înțelegi greșelile, să ne înțelegi neînțelegerile. Ai fost ca un ghid pentru noi. De asemenea, mi-au plăcut lucrurile spontane: să învățăm un lucru și imediat să facem practică pe lucrul respectiv. A fost un curs compact, bine structurat, util și provocator... La un moment dat toți am devenit vulnerabili și ne-am depășit împreună temerile. Nu m-am gândit niciodată că poate fi atât de ușor să înveți gramatica dacă ai o privire de ansamblu, iar imaginile (pătratul, dreptunghiul) o să le țin minte toată viața.
Rebeca Strugaru
M-au ajutat foarte mult fișele, extraordinar de bine sistematizate și puse la punct și exemplele de pe fișe. Și ce m-a mai ajutat foarte mult a fost Elena, prin felul ei dinamic, pozitiv și natural de a fi. Mi-am dat seama că așa ar trebui să fim în fiecare zi, să avem încredere în ceea ce facem și în ceea ce spunem.
Iuliana Ancuța
Totul în acest curs a fost bine organizat și structurat. Eu mai aveam niște chestii în cap dar erau toate vraiște, adică nu știam de unde să le iau. Acum e totul aranjat, ca într-o bibliotecă. Mi-aduc aminte că înainte făceam greșeala aia, acum n-o mai fac…
Florentina Tănase
Mi-a plăcut că ne-ai ținut în priză, nu ne-ai lăsat să adormim, nu a fost un curs la care tu veneai, predai și noi plecam acasă și atât. A fost interactiv și a fost dinamic.
Lavinia Zoițoi